Viva l’Opera! vol. II. Pasionații și groparii operei

„După o bună perioadă de timp când regizorii au stat în umbra dirijorilor care hotărau totul, chiar și regia (vezi Karajan), a venit timpul ca regizorii chemați sau nechemați, buni sau nebuni, talentați sau nu, cunoscători de muzică sau nu, să-și ia revanșa în fața dirijorilor. Unii, cei chemați, și-au luat chemarea în serios și au produs montări care au rămas în inimile iubitorilor de Operă: Jean-Pierre Ponnelle, Luchino Visconti, Giorgio Strehler, Franco Zeffirelli ș.a. Alții, mai puțin chemați și chiar foarte puțin inițiați în operă și în muzică, au comis crime împotriva genului de Operă, îndepărtând astfel publicul din sălile de spectacol. Crezul meu a fost și este că regizorul nu trebuie să se plaseze în luminile rampei. Munca lui este de-a servi Opera, interpreții. Menirea regizorului este să facă plauzibilă o veche întâmplare, istorie, și să o explice cu mijloacele limbajului scenic de azi, servind astfel libretistul, compozitorul și inclusiv pe interpreți.”

Ionel Pantea

„A fi în pas cu timpul nu tre­bu­ie să însemne şi a fi în contratimp cu capo­do­perele artei lirice, cu gân­durile şi sim­ţă­min­tele compozitorului. Atunci când specta­to­ru­lui nu i se oferă pri­lejul de a reface ceea ce a vrut să spună prin mu­zica sa com­po­zi­torul, spectacolul se abate de la funcția sa, pierzându-şi noima. Am considerat că diri­jo­rul şi regizorul au fost întotdeauna ina­micii cântărețului. Îi arăt cu degetul, pentru că situaţia este altfel decât trebuie. În operă, sunt câteva reguli care trebuie nea­părat păstrate, indiferent de viziunea regizorală. Şi regia prăfuită, dar şi cea care îşi ia câmpii, amân­două se despart de muzică. Există multe înscenări de operă moderne, „avan­gar­diste”, în care se înfrățesc absurditatea, sordidul şi abjecția, şi de unde lipsește tocmai muzica, motiv pentru care au şi fost unele spectacole interzise.”

Ion Piso

„Deja de decenii, unii regizori de operă, în loc să ne prezinte frumusețile artei, fac eforturi disperate să caute părțile mai puțin frumoase sau, de cele mai multe ori, să le inventeze pentru a le prezenta pe scenă. Într-un spectacol de operă, dirijorul are o mare responsabilitate, fiind părtaș atât la succesul, cât și eșecul acestuia. Când dirijez o operă, înseamnă că eu, ca dirijor, sunt de acord cu ceea ce regizorul va prezenta pe scenă. În caz contrar, dacă nu se ajunge la un acord în favoarea Operei, fie dirijorul, fie regizorul trebuie să plece”.

Riccardo Muti