În anul 2003, când intram în al doilea an de doctorat sub conducerea prof. Marta Petreu, am decis, alături de colegii mei, să reluăm cursurile de Filosofie românească, pe care le urmaserăm în facultate și să ne actualizăm bibliografiile cercetărilor proprii cu noutățile vremii. Nici unul dintre noi nu aveam în lucru o teză despre Lucian Blaga, ci teme de interes legate de Mircea Eliade, Emil Cioran și Mircea Vulcănescu. Însă tocmai cursul despre Lucian Blaga ne-a adus detaliile cele mai interesante. Ascultam fascinați cum prof. Marta Petreu vorbea despre Elena Daniello, pe care o cunoștea personal, sau despre poemele pe care Blaga i le dăruia doamnei Daniello cu ocazia vizitelor săptămânale. Mărturisesc că povestea mi-a rămas mereu în minte și, de multe ori, trecând pe strada Eminescu din Cluj, prin fața casei în care a locuit doamna Daniello, m-am gândit că poate, undeva, într-o cutie sau într-un dulap, sunt păstrate cu grijă poemele scrise de Blaga și/sau scrisorile lui… Pe care, iată, le regăsim în acest volum document de o sensibilitate aparte, ce completează nu doar detaliile deja știute despre Lucian Blaga și ultima lui muză, dar și peisajul socio-cultural al vremii și biografia celui mai important poet și filosof pe care l-a dat Transilvania.

Acoperind perioada 1950-1961, ediția actuală reproduce 129 de scrisori ale lui Lucian Blaga: 101 către Elena Daniello, 24 către familia Manta (Marioara, Viorica și Cornel), trei către Helene Rodica Daniello, fiica Elenei Daniello și una către H. Zambaccian. 107 dintre scrisori sunt absolut inedite. La acestea se adaugă patru interviuri cu doamna Elena Daniello, însemnările ei despre Lucian Blaga și patru poezii inedite, dedicate Helenei Rodica Daniello. Mărturiile, facsimilele și fotografiile reproduse la final, precum și Indicele de nume și bibliografia foarte bine structurată, dau lucrării o greutate științifică remarcabilă.

Fiecare dintre muzele lui Blaga (cinci la număr: soția Cornelia Brediceanu-Blaga, Eugenia Mureșanu, Domnița Gherghinescu Vanea, Coca Rădulescu, Elena Daniello) au avut parte de dedicații poetice de excepție și sentimente profunde, însă ultima, Elena Daniello, a fost cea care a inspirat și susținut cea mai importantă parte a liricii blagiene, în timpul legăturii lor Lucian Blaga dublându-și poemele scrise în toată perioada de dinainte de a o cunoaște.

Multe dintre scrisori sunt trimise la Gura Râului, loc magic, încărcat de candoarea primei întâlniri, acolo unde dragostea lor își va avea, pe vecie, începutul. „Gura Râului e numele mitologic și aproximativ al unui sat de munte. Nu încape nicio îndoială: în tot sud-estul european, cel mai fabulos colț de pământ este acest sat de munte“ (scrisoare din 1950, p. 54). Astfel că despărțirea de locul mitic al iubirii e dureroasă: „m-am despărțit foarte greu de Gura Râului. […] Voi încerca în cursul timpului să transform totul în poezie“ (scrisoare din 29 august 1952, p. 83).

Volumul conține mai multe scrisori datate în aceeași zi, de exemplu trei scrisori datate în 7 martie 1952 (pp. 65-67). E ca și cum Blaga și-ar fi dorit să îi relateze fiecare clipă a vieții sale departe de ea, muza supremă. Interesantă e și folosirea majusculei Tu, Tine, Ta, Ție, dovezi vizibile ale respectului și dragostei profunde pe care le nutrea față de Elena.

Scrisoarea din 8 martie 1952 conține confirmarea că doamna Daniello îi scria și ea: „Îmi sunt dragi literele pe cari le pui pe hârtie: din asemenea semne se alcătuiește în chip magic fericirea“ (p. 68). Însă scrisorile ei au fost pierdute, poate datorită discreției pe care s-a clădit relația lor. În scrisoarea din 12 martie 1952 citim despre recunoștința pe care Blaga i-o purta doamnei Daniello, pentru impulsul creator pe care i-l dădea: „Dacă «geniul» există în mine, atunci el există datorită iubirii“ (p. 70). Aceeași idee este exprimată în scrisoarea din 7 iulie 1952, trimisă la Băile Felix, acolo unde doamna Daniello se afla pentru tratament: „Nimic nu-mi dă o conștiință de mine însumi, ca un cuvânt de la Tine. […] E tocmai de ceea ce aveam nevoie, ca să mă apuc mai serios de lucru. Pasiunea e, desigur, esențialul, dar, pentru ca să poți clădi cu ea, e nevoie și de-o certitudine de temelie. Toată ființa mea cere această certitudine, pe care Tu mi-o poți da cu cuvinte foarte simple“ (p. 76).

E necesar să citim volumul de față în mai multe registre. Desigur, povestea relației dintre Lucian Blaga și Elena Daniello acaparează imaginația cititorului, însă volumul acesta ascunde mult mai multe. Citind printre rânduri, găsim aici o extraordinară radiografie e vremii [„e de necrezut ce intrigărie e-n viesparul de pe Kogălniceanu“ (sediul Universității Victor Babeș), scrisoare din octombrie 1957, p. 130] și, cel mai important, detalii semnificative despre viața personală a lui Lucian Blaga, despre greutățile pe care le-a întâmpinat și despre frica perpetuă de a nu fi arestat. Neliniștea aceasta o împărtășea cu Elena, căreia îi scria despre „toată suferința și frământările din ultimele săptămâni“ (scrisoare din 4 martie 1952, p. 62). Când pericolul trece, tot ei îi scrie: „Încep să fiu mai liniștit. Mă refer la ceea ce izbutise să mă neliniștească zilele din urmă“ (scrisoare din 7 martie 1952, p. 65).

Poemele inedite incluse în volum subliniază, așa cum ne așteptam, sensibilitatea poetului, capacitatea lui de a transforma în poezie orice, chiar și tăierea unor plopi: „abia aseară am aflat, prin preajma plopilor, cari și tăiați se vor înălța la cer, că acum ești prin locurile sfintelor amintiri (Gura Râului)“ (scrisoare din 7 martie 1952, p. 65. Plopii tăiați din fața casei de pe strada Eminescu rămân falnici în eternitate, portretizați fiind în poezia Andante: „Mai stau de pază ca în flăcări, stau ca săbii / severii plopi pe lângă drumul ce-l umblam“. A se vedea, de asemenea, poemul Elegia plopilor.)

Volumul conține și interesante idei de filosofie, Lucian Blaga lucrând, în acei ani, și la unele dintre cele mai însemnate lucrări de filosofie ale sale. El şi-a întregit, atunci, sistemul filosofic, prin finalizarea lucrării Fiinţa istorică: „Vineri seara sper să termin cu Ființa. […] Sunt treizeci de ani de când am început Opera știută. […] Am convingerea că am dat ceva „unic“ neamului nostru“ (scrisoare din 1959, p. 146. Ființa istorică a fost publicată abia în 1977). Însă este remarcabil felul în care el transformă în filosofie chiar relația lor: „Ai intrat foarte târziu în viața mea, sub forma ta, ca monadă, dar în chip difuz ai fost în mine din totdeauna. Pentru anii mei ești un fapt originar“ (scrisoare din octombrie 1954, p. 103).

După cum consideră profesorul Ilie Rad, în Prefața sa, „cultura română îi rămâne datoare Elenei Daniello, prin relația ei cu Lucian Blaga, pentru două merite esențiale. Mai întâi, pentru că a revitalizat spiritul creator al lui Blaga, în ultimul deceniu al vieții sale (1950-1961). […] În al doilea rând, Elena Daniello a copiat, cu o rară devoțiune, unică în cultura noastră, toate scrisorile primite, romanul […] [Robie pământească, robie cerească – publicat sub titlul Luntrea lui Caron], zeci de poezii și sute de aforisme, în eventualitatea că manuscrisele autorului ar fi fost confiscate de Securitate. […] teamă care, din fericire, nu s-a adeverit“ (p. 20). Cu o impresionantă corectitudine științifică și acribie, prof. Ilie Rad a îngrijit această ediție și a completat-o cu note explicative, asigurându-se, astfel, că povestea din spatele poveștii este spună cu onestitate.

După moartea lui Lucian Blaga (6 mai 1961), Elena Daniello decide să aștearnă pe hârtie câte ceva despre relația lor. Paginile scrise de ea sunt de o delicatețe extraordinară și redau deopotrivă dragostea și respectul ei față de Blaga: „Am avut marele privilegiu să cunosc un astru și să trăiesc în apropierea sufletului său mare și luminos. […] Am asistat la zbuciumul dat de suferințele neștiinței omenești. […] Am asistat la bucuria fără precedent a reușitelor. […] Aleanul și amintirile, pe care le torc mereu și mereu – ca o obsesie – pe fusul durerii, din caierul viselor neîmplinite, aș vrea să ajungă, pe undele eterului, până la Tine și să-ți spună ce loc ai avut în sufletul pe care l-ai preamărit în viață“ (însemnare din 21 mai 1961, la câteva săptămâni de la moartea lui Blaga, pp. 151-152).

Cele patru interviuri cu Elena Daniello îmbogățesc semnificativ volumul. Concluzia unuia dintre interviuri este extraordinară și concluzionează, cumva, și volumul de față: „Lucian Blaga a fost unul dintre marii oameni ai Clujului. Vă amintiți versurile lui din Cântec pentru anul 2000, apărute în 1943, în volumul Nebănuitele trepte: «Pe-aici umbla și el și se-ntorcea mereu,/ Contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu.» Pe aici, prin Cluj“ (interviu cu Elena Daniello, din 2002, p. 221).

Majoritatea documentelor (scrisori, poeme, transcrieri, etc.) din arhiva doamnei Elena Daniello se găsesc acum la Biblioteca Central Universitară „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca, fiind donate, încă din 2010 (anul morții doamnei Elena Daniello) de fiica acesteia, Helene Rodica Daniello.

Plin mi-e sufletul meu de tine, plin este, foarte posibil, cartea anului la Cluj-Napoca. Nici o alta editură clujeană nu a publicat anul acesta așa ceva: poezie pură, un Lucian Blaga așa cum puțini ni-l închipuiam, detalii despre operele lui scrise în acea perioadă, despre viața grea pe care o trăia, despre intrigi, vreme și vremuri. Un volum cu poeme, manuscrise și însemnări – toate inedite – atent editate și explicate, cu fotografii de familie și dezvăluiri foarte personale. Avem în față un volum absolut superb, o carte extraordinar de importantă atât prin ceea ce spune cât și, mai ales, prin ceea ce nu spune: că dragostea nu are vârstă; că discreția și poezia merg, uneori, mână în mână; că un om valorează atât cât iubește și atât cât lasă în urma sa, prin creația care inspiră generații întregi datorită respectului față de „corola de minuni a lumii“. „Și vârsta poate fi o realitate, încep s-o învăț acum, dureros câteodată, dar și îmbucurător. Aceasta e – nu bătrânețea –, ci adolescența triumfătoare, păstrată prin voia destinului în mine, timp de decenii, pentru clipa singurei întâlniri cu iubirea“ (scrisoare din august 1952, p. 85).

Și, ca să închei într-o notă personală, așa cum de altfel am și început, între ianuarie 1948 și iunie 1951, Lucian Blaga a lucrat la Sectorul de Filosofie al Institutului de Istorie și Filosofie din Cluj. Din 2007 sunt parte a Colectivului de Filosofie al aceluiași institut (astăzi se numește Institutul de Istorie „George Barițiu“ al Academiei Române Filiala Cluj, cu două Departamente, de Istorie și de Cercetări Socio-Umane). Pe un perete, în biroul meu, stă portretul lui Lucian Blaga. Îl pomenim des la manifestările științifice organizate de institut și ne mândrim că l-am avut înaintaș. „Pe-aici umbla și el și se-ntorcea mereu,/ Contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu“.

Zilele trecute, chiar înainte să citesc această carte, am trecut pe strada Eminescu din Cluj, prin fața casei în care locuia Elena Daniello. Ca de fiecare dată, m-am gândit și atunci la Elena Daniello și Lucian Blaga, și-am încercat (pentru a nu știu câta oară) să-mi închipui incredibila atmosferă culturală a casei, cu scriitori, pictori, medici de renume, toți ascultând, la finalul mesei de duminică, poemele lui Lucian Blaga. De-acum înainte voi încerca să mi-l închipui pe Lucian Blaga în curte, având grijă de puiul de porumbel: „Puiul alb, cel mare, s-a făcut foarte frumos. Am stat cu el în palme, în curte, un ceas întreg“ (scrisoare din 3 octombrie 1953, p. 94).

Citind această carte, inițiați sau neinițiați în opera lui Blaga, sau măcar în destinul său, vom căuta „printre rânduri absolutul“ (p. 112) căruia a voit să-i dea grai. „Acum, la zeci de ani [62] de la dispariția lui Blaga, mă gândesc adesea la întâlnirile cu el“ (Helene Rodica Daniello, p. 259). „Mama i-a supraviețuit cu aproape 50 de ani, dar nu l-a uitat niciodată“ (p. 13). Elena Daniello a recitat până la moarte poemele lui Lucian Blaga: „Mai ușoară ca viața/ e cenușa, e cenușa“ (Greierușa). Prin acest volum vor rămâne, mereu, împreună. „Să-ți mai spun cât de tare Te iubesc?“ (scrisoare din 8 iulie 1952, p. 78) „Aci, în spațiu meu, vom fi aproape în permanență. […] Te iubesc ca totdeauna și mai tare decât oricând. Încă o contradicție, dar așa este“ (scrisoare din 1959, p. 147).

Lucian Blaga, Plin mi-e sufletul meu de tine, plin. Scrisori către Elena Daniello.
Cu o Introducere de Dr. Helene Rodica Daniello.
Ediţie îngrijită, note şi comentarii de Helene Rodica Daniello şi Ilie Rad.
Prefaţă, notă asupra ediţiei şi bibliografie de Ilie Rad,
Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2023