Lecturi din mers

Am intitulat acest volum Lecturi din mers, fiindcă majoritatea textelor care-l compun sunt cronici literare, răsfrângeri, așadar, cumva fugitive a ceea ce a propus în ultimii câțiva ani vitrina cu cărți noi, din care am reținut, din fluxul continuu al aparițiilor editoriale, scrieri ce mi s-au părut demne de interes, în primul rând ca valoare estetică, dar și ca situare semnificativă în viața imediată a scrisului românesc. El continuă impresiile înregistrate în cele două culegeri precedente de Cărți la alegere (Editura Tracus Arte, 2020, 2023), care acopereau o activitate de „grefier în tinda unei magistraturi”, cum zicea cândva, modest, Perpessicius, desfășurată pe parcursul a două decenii de comentator, care a scris mai ales altceva decât critică foiletonistică, dar care a încercat să fie cât de cât la curent și cu ceea ce se petrecea în imediata sa apropiere, simțind nevoia să și dea seama din când în când despre cele citite. Ritmul ieșirii în librării a acestor cărți noi l-a întrecut, evident, cu mult pe cel al însemnărilor despre ele, tipărite în câteva reviste cu apariție lunară sau și mai rară, iar notele cu pricina n-au putut să fie, prin definiție, altceva decât niște ecouri pe spații mici. Într-o vreme când astfel de dări de seamă se răresc tot mai mult, concurate de mai ambițioase proiecte academice ale unor critici tineri de reală înzestrare și, pe de altă parte, de prezentările cu caracter mai degrabă publicitar ale noutăților editoriale, mi s-a părut că tradiționala „cronică literară” scrisă de „critica specializată”, „de întâmpinare”, mai exigentă în principiu, nu se cade să lipsească din spațiul literar ca parte a unui dialog cu cărțile din vecinătate, scrise de autori din toate generațiile. Prin urmare, propun aici doar niște lecturi fragmentare, ca într-o carte de acum vreo patru decenii, fără pretenții de judecăți definitive, de canonic/canonizator, însuflețite totuși de năzuința sinceră de a descoperi și numi calități (și defecte) în ceea ce se publică într-un context socio-cultural complex, cu reliefuri valorice inegale și aflat mereu într-un soi de stare de asediu din partea prea numeroșilor veleitari. Poate că, fie și făcute „din mers”, acestor lecturi nu le vor fi scăpat măcar câteva dintre trăsăturile demne de reținut ale unor opere scrise sub ochii noștri. Pentru a evita orice discriminare – cuvânt dubios în vocabularul zilelor noastre – am încredințat hazardului alfabetic ordinea intrării autorilor la examenul critic. (Ion Pop)

     Ion POP (n. 1 iulie 1941, Mireşu Mare, jud. Maramureş) este poet, critic literar, traducător. A fost profesor la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai, din Cluj-Napoca (1964-2007). A condus, ca redactor-șef şi director, revista studențească de cultură Echinox (1969-1983). A lucrat ca asistent asociat la Universitatea Sorbonne Nouvelle-Paris III (1973-1976), iar între anii 1990-1993 a activat ca director al Centrului Cultural Român din capitala Franței. Este membru titular al Academiei Române. Distins cu Premiile Uniunii Scriitorilor din România, în anii 1973, 1979, 1985, 2001. Alte distincții: Premiul Academiei Române (1985); Premiul Național al Uniunii Scriitorilor din România (2012); Premiul Național „Titu Maiorescu” (2020); Premiul Național „Garabet Ibrăileanu” pentru critică (2023); Premiul Național pentru poezie „Mihai Eminescu” (2023).