Lucrarea doamnei dr. Sanda Pădurețu, „Studiu tematic asupra terminologiei instituționale europene utilizate în domeniul gestiunii deșeurilor”, reprezintă un demers reușit asupra nevoii asigurării transversalității pregătirii inginerești, fapt remarcat la nivelul documentelor de prezentare a politicilor publice europene cu privire la asigurarea unui învățământ superior competitiv, realizat în concordanță cu mutațiile produse la nivelul desfășurărilor economico-sociale, determinate de o globalizare accentuată.
În cadrul acestui proces, cunoașterea și utilizarea terminologiei curente, specifică spațiilor globale, se transformă într-o obligație la nivelul specialiștilor, care, prin urmare, trebuie acoperită la nivelul programelor educaționale universitare. Evoluția instituțională europeană pune în evidență asigurarea progresului într-un cadru în care dezvoltarea durabilă este prezentă la nivelul cvasitotalității activităților desfășurate la nivelul țărilor membre. Gestiunea deșeurilor joacă un rol important în utilizarea responsabilă și rațională a resurselor naturale, în momentul în care se fundamentează instituțional o tranziție importantă, aceea de la economia liniară la economia circulară.
Prof. univ. dr. ing. Vasile-Filip Soporan
Recenzii
Nu există recenzii până acum.